Sitemul respirator

  

Ce este sistemul respirator?


Organele care formează sistemul respirator permit schimbul de gaze dintre mediul extern și organism. Sistemul respirator este format din nas, faringe, laringe, trahee, plămâni, pleură, bronhii și bronhiole.


Nasul se află în centrul feței, în poziția de mijloc și formează prima parte a tractului respirator. Implicat în respirație și în simțul olfactiv, nasul este format din os și cartilagiu, care formează structura exterioară, și care se iese în afară în raport cu planul feței. În interior, se află fronturile cavității nazale, alcătuite din două canale lungi și șerpuite, acoperite cu mucoasă, care se deschid spre exteriorul corpului, în nări.


Faringele este un canal, care conectează gâtul cu esofagul. Compus din mucoase musculare, acesta reprezintă prima secțiune de trecere către tractul digestiv – primește de alimentele mestecate din gură, prin înghițire – și este parte a căilor aeriene superioare: aerul din nas intră în faringe și apoi se deplasează în laringe.


Laringele se prezintă ca un cilindru gol. Pe lângă faptul că este organul responsabil pentru excelența în vorbire, el permite trecerea aerului inhalat (de la nas și gură până la bronhii) și expirat (de la tuburile bronșice până la nas și gură). Acesta este prevăzut cu un dispozitiv de închidere, care împiedică intrarea mâncării mestecate (bolus) care vine din gură în timpul înghițirii.


Traheea conectează laringele cu porțiunea de început a bronhiilor, unde se împarte în două, la cea de-a cincea vertebră toracică, către arborii bronhici din stânga și din dreapta.


Bronhiile au o formă cilindrică și se situează între bifurcația traheei și bronhiole. Misiunea lor este să permită și să asigure trecerea aerului din trahee la bronhiole și alveolele pulmonare. În corpul uman, există două bronhii principale: bronhia dreaptă și bronhia stângă.


Bronhiolele reprezintă micile ramuri terminale ale bronhiilor din interiorul plămânilor, caracterizate printr-un diametru mai mic de un milimetru; acestea se extind mai departe către alveolele pulmonare care, la rândul lor, se separă în saci alveolari – structuri mici, celulare, în formă de sac, aranjate într-un grup care reprezintă partea terminală a căilor respiratorii. Prin pereții sacilor alveolari se efectuează procesul de schimbare a gazelor. Pereții bronhiolelor sunt formați din celule epiteliale cubice (caracterizate prin prezența mușchiului neted și a țesutului conjunctiv elastic).


Plămânii sunt cele două organe implicate în aprovizionarea cu oxigen a organismului și eliminarea dioxidului de carbon din sânge, precum și de schimbul de gaze între mediul înconjurător și sânge (un proces cunoscut sub numele de schimb de gaze). Situați în cavitatea toracică, plămânii sunt înconjurați de o membrană seroasă, pleura, care este esențială pentru îndeplinirea funcțiilor lor.


Cei doi plămânii sunt separați de un spațiu între coloana vertebrală și stern, mediastinul, care include și inima, esofagul, traheea, bronhiile, glanda timus și vasele mari. Fiecare dintre cei doi plămâni au în partea superioară un vârf, care se extinde în sus până la baza gâtului, și care se sprijină pe mușchiul diafragmatic în partea inferioară. Principala lor sarcină este să primească încărcătura de dioxid de carbon din sânge și deșeurile din fluxul sanguin și să îl curețe: odată curățat, sângele este apoi trimis la inimă, de unde este transmis la toate organele și țesuturile. Plămânii au un grad ridicat de elasticitate, care permite expulzarea aerului în timpul expirării. Ca și în cazul rinichilor, doar un singur plămân este suficient pentru a asigura funcționarea întregului proces de respirație.

Pleura este membrana seroasă, care acoperă plămânii. Ea este compusă din două straturi, numite straturi pleurale: stratul pleural parietal (numit și “pleură parietală”) este situat în partea exterioară a plămânilor și îi separă de peretele toracic, iar stratul pleural visceral (numit și “pleura viscerală”), aderă la suprafața interioară a plămânului. Sarcina pleurei este de a le permite plămânilor să alunece pe pereții cavității pulmonare (spațiul toracelui, în interiorul căruia sunt localizați) și să permită expansiunea lor în timpul inhalării.

Funcția sistemului: permite schimbul de gaze, adică procesul care face posibilă alimentarea cu oxigen a tuturor organelor și țesuturilor, prin oxigenarea sângelui.

            Respiratia implica: ventilatie (inspir, expir), schimb gazos si utilizarea oxigenului (in respiratia celulara). 

 

Ventilația pulmonară


În inspirație aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la nivelul alveolelor pulmonare, iar în expirație o parte din aerul alveolar este expulzat la exterior. Acest proces se numește ventilație pulmonară.

Pentru a putea investiga ventilatia pulmonara este necesara cunoasterea volumelor si capacitatilor pulmonare:

 - CPT (capacitatea pulmonara totala)

 - CVF (capacitate vitala fortata)

 - CV (capactiate vitala)

 - VR (volum rezidual)

 - CI (capacitate inspiratorie)

 - CRF (capacitate reziduala functionala)

 - VEMS (volum expirator maxim pe secunda)

 - VIR (volum inspirator de rezerva)

 - VC (volum curent)

 - VER (volum expirator de rezerva)


Deci, ventilația pulmonară reprezintă schimburile de gaze dintre organism și mediul ambiant (încorporarea O2 și eliminarea CO2). Procesul cuprinde două etape:

• Inspirația;

• Expirația.

Aerul inspirat este bogat în oxigen (O2), iar aerul expirat în CO2. Mișcările respiratorii se repetă ritmic, fară pauză, în tot cursul vieții. Frecvența respiratorie în stare de repaus este de 18 respirații pe minut la femeie și de 16 respirații pe minut la bărbat.


Inspirația


Inspirația este un proces activ prin care aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la alveolele pulmonare.

Pentru ca aerul din exterior să intre în plămâni trebuie ca presiunea din interiorul acestora (intrapulmonară) să scadă. Aceasta se realizează prin mărirea volumului cutiei toracice.


 În inspirație mușchii diafragm și intercostali (dintre coaste) se contractă. Coastele se ridică și sternul este împins înainte, mușchiul diafragm coboară; se mărește astfel volumul cutiei toracice. Plămânii, fiind organe foarte elastice, urmează expansiunea cutiei toracice de care sunt solidarizați prin pleure. (Pleura parietală fiind lipită de pereții cutiei toracice și fiind solidarizată cu cea viscerală prin lichidul pleural, face ca odată cu cutia toracică să se mărească și volumul plămânilor).

Presiunea aerului din interiorul plămânilor scade și aerul atmosferic poate pătrunde în plămâni.

Când inspiri mai adânc (tragi mai mult aer în piept) - în inspirația forțată - și alți mușchi se contractă, mărind suplimentar volumul cutiei toracice.


Expirația


Acesta este un proces pasiv, de revenire a volumului cutiei toracice la dimensiunile inițiale.

În expirație:

• mușchii intercostali și mușchiul diafragm se relaxează;

• coastele coboară, iar mușchiul diafragm urcă.

• plămânii fiind elastici revin la volumul inițial astfel că presiunea

din interiorul lor crește;

• aerul încărcat cu CO2 este eliminat prin căile respiratorii în

mediul extern.

În timpul efortului sau în anumite meserii (solist vocal), expirația devine activă: intră în contracție unii mușchi toracici și abdominali care trag și mai mult coastele în jos.

 

Vascularizatia pulmonara:

 - circulatie nutritiva

 - circulatie functionala

 - este realizata de vase extra-parenchimatoase si vase intra-parenchimatoase, iar fluxul de sange variaza cu fazele respiratiei.


 Patologii asociate sistemului respirator


1. BRONȘITA constă în inflamarea și îngustarea bronhiilor principale, ca urmare a producerii excesive de mucus. Bronsita acuta apare, in general, prin extinderea infectiei dinspre o alta parte a cailor respiratorii superioare. Se manifesta brusc, prin senzatie de apasare in piept si de durere la tusit, prin tuse persistenta si iritanta, cu sputa transparenta, si prin usoara febra. Bronsita devine cronica daca inflamatia bronhiilor dureaza sau revine frecvent. In majoritatea cazurilor, cauza este expunerea pe termen lung la un factor iritant (asa cum este si fumatul). Boala se manifesta printr-o tuse specifca, la inceput doar in lunile reci, dupa care se permanentizeaza.


2. ASTMUL BRONSIC apare, in majoritatea cazurilor, inca din copilarie sau din adolescenta, pe un fond alergic. Insa boala se poate declansa si dupa 60 de ani. Spre deosebire de ceea ce se intampla in bronsita, in astmul bronsic sunt inflamate caile aeriene profunde: bronhiile tertiare si bronhiolele care conduc aerul in alveole. Din cauza ingustarii sau blocarii acestor cai, apar spasme care pot duce la sufocare, daca nu se iau masuri rapid.


3. EMFIZEMUL consta in deteriorarea considerabila a alveolelor pulmonare (supraintindere, rupere, lipire), cu consecinte asupra capacitatii de aprovizionare cu oxigen a organismului. Boala apare, in general, la fumatorii inraiti si este ireversibila. Renuntarea la fumat este utila insa pentru ameliorarea starii celor afectati.


4. BRONHOPNEUMOPATIA OBSTRUCTIVA CRONICA (BPOC) apare dupa multi ani in care tesuturile bronhopulmonare au suferit o deteriorare din ce in ce mai mare, reducandu-se dramatic capacitatea respiratorie. Se manifesta prin senzatie de sufocare, tuse, oboseala, rezistenta redusa la efort. 


5. PNEUMONIA poate afecta diferite portiuni dintr-un plaman sau din ambii plamani, ca urmare a unei infectii bacteriene sau ca o complicatie a unei gripe ori a unei varicele. Boala poate lua diferite forme: de la forme usoare, ce nu necesita repaus la pat, la forme severe, potential mortale.


6. TUBERCULOZA (TBC) este o boala contagioasa care se transmite pe cale respiratorie, prin tuse sau prin respirarea in acelasi spatiu inchis, alaturi de persoane infectate. Infectarea cu bacilul Koch este cu doua taisuri: pe de o parte, daca avem un sistem imunitar suficient de puternic in momentul contractarii bacteriei, nu vom dezvolta boala; pe de alta parte, acei bacili nu vor mai fi tinuti in frau si se vor active cu prima ocazie cand ne slabeste considerabil imunitatea. Manifestarile care trebuie sa ne alarmeze sunt: febra, tusea persistenta (care tine peste trei saptamani), lipsa poftei de mancare

 si starea de slabiciune generalizata.


7. CANCERUL DE PLAMANI este cea mai raspandita boala oncologica din lume, care inregistreaza anual mai mult de un milion de noi cazuri. Principala cauza a cancerului pulmonar este fumatul (activ, dar si pasiv) – statisticile arata ca 85% din bolnavii de cancer de plamani sunt fumatori.


METODE DE INVESTIGATII RESPIRATORII


1. RADIOGRAFIA TORACICA SIMPLA furnizeaza imagini din interiorul si din jurul cutiei toracice, find extrem de utila pentru depistarea anomaliilor de la nivelul parenchimului pulmonar, al pleurei, al peretelui toracic, al diafragmei, al hilurilor pulmonare.


2. SPIROMETRIA este o metoda neinvaziva prin care se masoara volumul de aer care incape in plamani, precum si volumele de aer care pot intra si, respectiv, iesi din plamani. Este utila in diagnosticarea astmului, BPOC-ului si a altor afectiuni cronice bronhice sau pulmonare.


3. BRONHOSCOPIA consta in introducerea unui tub (flexibil sau rigid) de-a lungul cailor aeriene pana in plamani, care ii permite medicului vizualizarea eventualelor tumori, zone care sangereaza,  anomalii ori obiecte straine. Procedura se foloseste atat in scop diagnostic, cat si terapeutic.


Vezi mai multe articole pe website-ul nostru sau înregistrează-te și ia un profesor meditator la biologie sau chimie și pregătește-te de bacalaureat sau admitere.


Fie că vrei să faci meditații online din București, Iași, Brașov, Constanța, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, Sibiu, Craiova, Bacău sau Târgu Mureș, ai un loc pe platforma noastră, făcută de elevi și studenți pentru cei ca ei.

Ți-a plăcut articolul? Dă-i share 😄

Articolul anterior Sistemul circulator
Articolul urmator MODEL Rezolvat BAC Biologie
Back
x
Acest website utilizează cookie-uri pentru a creea o experiență cât mai plăcută. Învață mai multe Acceptă