Boboc la UMF “Grigore T. Popa” Iași

  



 Și iată-te în sfârșit admis! Se pare că lungile nopți de învățat Corintul, grilele care parcă nu îți mai ieșeau, emoțiile simulărilor și poate cea mai importantă zi din viața ta, ziua care ți-a decis viitorul din punct de vedere profesional, și-au meritat efortul. Ești boboc la UMF! Toată vara a fost a ta, ai reușit sa te bucuri din plin de timpul liber după efortul intelectual depus în ultimii doi ani, însă începerea anului universitar se apropie. Probabil începi să te întrebi ce înseamnă mai exact asta.


Colescu Alice este studentă în anul 2 la Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF “Gr.T.Popa” Iași și vine cu o serie de sfaturi utile pentru viitorii boboci care au ales să urmeze studiile medicale în acest oraș universitar.


Parcă mai ieri eram unul dintre bobocii mediciniști de la Iași. Prima experință trăită în calitate de studentă a fost în cadrul proiectului “Orientation Days” fără de care nu aș fi reușit să ajung la timp niciodată la cursuri în prima săptămână de facultate. Studenții mai mari au fost ghizii noștri timp de o zi, reușind să ne prezinte amplasarea amfiteatrelor, Muzeul de Anatomie și să spargă gheața cu ajutorul unui teambuilding, foarte util pentru cunoașterea celorlalți colegi. Mutarea într-un oraș nou, precum și începerea unui nou ciclu academic au reprezentat o adevărată provocare pentru mine dar, în același timp, și cea mai frumoasă perioadă de până atunci. . Din punctul meu de vedere, cele mai bune sfaturi pe care le pot da bobocilor sunt:



1.Intră în grupurile de Whatsapp 


Odată afișată lista studenților admiși, colegii mai mari vor face pe facebook grupului anului (Nu uita să-ți treci numele întreg pentru a fi mai ușor de găsit!). Pentru a comunica mai ușor, vor apărea diferite grupuri pe Whatsapp. Fă-ți curaj și socializeaza cu viitorii tăi colegi! Vei fi surprins/ă câte poți avea în comun cu oameni care au aceeași pasiune ca tine. 


2.Odată organizați în serii, fii sigur că ești în grupul seriei 


 Cu aproximativ o săptămână înaintea începerii anului universitar, va fi comunicată o listă cu distribuirea fiecărui student pe serii(A->E). Fiecare serie este formată din aproximativ 100 de studenți împărțiți la rândul lor pe grupe de câte 8-12 studenți. De reținut faptul că distribuirea este randomizată și nu în ordine alfabetică așa cum se întâmplă la alte universități de medicină din țară. Puteți însă opta pentru a fi cu o anumită persoană în grupă, cu ajutorul unei cereri scrise la secretariat(să nu vă uitați zâmbetul acasă când o depuneți!). Este bine să vă faceți un grup al seriei și mai apoi câte unul specific grupei în care vă aflați. 


3. Participă la Orientation Days

 

 Unul dintre cele mai frumoase și practice activități marca Societatea Studenților Mediciniști Iași(SSMI). Vei avea oportunitatea de a-ți cunoaște colegii într-o manieră mai puțin formală, vei vedea amplasarea amfiteatrelor și, ca bonus, vei primi primul tău halat inscripționat cu numele facultății (unul dintre cele mai emoționante momente ale studenției).


4.Înscrie-te la societățile studențești și participă la cât mai multe evenimente!

 

  Fie că ești adeptul activităților extracurriculare, vrei să cunoști oameni noi  sau să ieși din zona de confort, societățile studențești sunt răspunsul. Dacă nu ai participat la Orientation Days unde fiecare societate are standul ei și își prezintă proiectele ce se vor desfășura în acel an, caută-le pe rețelele de socializare unde vor fi  anunțate viitoarele activități. Printre cele mai cunoscute societăți studențești se numără SSMI, SSCR și EMSA.


5. Participă la Târgul de oase și cărți


 Da, ai citit bine, se va desfășura în fiecare an un târg unde studenții mai mari vor veni să își vândă cărțile și caietele la prețuri mult mai mici decât cele din comerț. Recomand să nu ezitați să cumpărați și oase deoarece pe cât de creepy pare ideea, pe atât de recunoscător vei fi după examenul de anatomie că ai făcut acea achiziție. Anumite detalii anatomice se pot observa doar cu ajutorul acestei modalități, fiind aproape imposibil de observat pe atlase. 


6….Și nu ne duce pe noi în ispită


  După pozele cu “hălățelul” postate în prima zi de facultate, cu trecerea timpului devine tot mai ispititor să ne lăsăm halatul acasă și să nu îl mai cărăm după noi la facultate. Don’t do it! Decât dacă vă doriți un absent la lucrările practice. 


7. Prezența obligatorie?


În ceea ce privește prezența la cursuri, aceasta nu este obligatorie însă mulți profesori țin cont de ea(De exemplu la temutul Biocel). Încearcă să lipsești cât mai puțin pentru că la cursuri se primesc informații suplimentare care pot apărea la examen. Legat de lucrările practice, absențele sunt interzise. Dacă totuși nu poți ajunge la una dintre ele, poți reface lucrarea practică fără plată, în aceeași săptămână, cu altă grupă.


8. Unde mâncăm între cursuri?


În ceea ce privește acest aspect, pot spune din propria experiență că există un singur loc unde poți mânca rapid, pe bani puțini și mai ales ceva gustos: cantina. Din păcate aceasta are un program fix, așa că atunci când pauza ta nu coincide cu programul cantinei, în funcție de timpul liber rămas, poți merge cu colegii în Piața Unirii sau pe Lăpușneanu, una dintre cele mai boeme străzi din Iași. Dacă timpul și bugetul nu îți permit, poți să îți faci un sandwich de acasă. Nu uita însă să fie destul de consistent pentru că mereu va fi acel coleg care “ mhmm ce bine arată! Pot să gust și eu?”.


9. Dacă simți că nu mai poți, amintește-ți că probabil și ceilalți simt la fel 


Nu este niciun dubiu că primul an de medicină este o adevărată provocare. Trecerea de la volumul mic de învățat din liceu, la sutele de pagini ce trebuie știute( dar mai ales înțelese) în facultate pun fiecare boboc în dificultate( been there, done that). Te sfătuiesc să vorbești cu ceilalți colegi pentru a vedea că toți simt asta, niciunul nu înțelege de ce trebuie știut Ciclul Krebs sau de ce anatomia se învață de 100 de ori și se uită de 99.


10. A înțelege mai puțin este mai bine decât să înveți tot


 Poate unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri în primul an de facultate este că nu mai poți trece un examen așa ușor chit că știi teoria ca pe Tatăl Nostru. Cel mai important aspect este să înțelegi ceea ce ai învățat. Până la urmă scopul nostru nu este doar să trecem un examen și să uităm materia imediat cum ieșim din sală, ci să reușim să o înțelegem și să ne-o amintim atunci când vom profesa și viața pacienților va fi în mâinile noastre. Mereu am fost de principiu că mai bine iau un 6 înțeles, astfel încât și peste 10 ani voi ști de acel 6, decât un 10 tocit, pe care îl voi uita în maxim o săptămână. Mult succes!

Ți-a plăcut articolul? Dă-i share 😄

Articolul anterior Boboc la UMF ”Iuliu Hațieganu”
Articolul urmator Nanomedicina-revoluția științifică a secolului 21?
Back
x
Acest website utilizează cookie-uri pentru a creea o experiență cât mai plăcută. Învață mai multe Acceptă